Purtăm fiecare dintre noi o parte însemnată din vină pentru ceea ce se petrece zilele acestea cu România.
Suntem de vină pentru că am permis ca, de mai bine de 20 de ani, să fim conduşi de aceiaşi oameni care se perindă la putere cu o singură agendă: aceea personală sau aceea a grupului, a haitei din care fac parte. Nu ne-am asociat cei de buna credinţă, cei cu bune intenţii, cei cu speranţă, cu o bruma de cinste şi eventual competenţă, nu ne-am constituit într-una sau mai multe alternative. Iar aceia dintre noi care au sperat sa facă ceva în interiorul forţelor politice existente, nu au ajuns prea departe. Au încercat să schimbe din interior, dar un sistem alcătuit preponderent din încrengături de căpuşe nu se urneşte uşor.
Prin manipulare exercitată cu ajutorul televiziunilor, prin recurenţa hoţiei, a incompetenţei, a nedreptăţii am fost aduşi la saturaţie. Ni s-a făcut sau ni s-a indus lehamite. Am sancţionat prin pasivism. Prin neparticipare la vot. Nu aveam pe cine să votam, veţi spune. Corect, dar e numai vina noastră!
Există în politica românească o singura stângă, aceea cu rădăcini în fostul PCR şi o singură dreaptă, ruptă din aceasta stângă sau dacă nu, aliată cu aceasta. Pasivismul nostru le-a profitat numai lor. Au venit, au plecat, au revenit la putere, la corupţie, la afaceri murdare, fără ca România să aibă, de exemplu, o autostradă ca lumea care sa o străbată.
Ce am pierdut cu pasivismul nostru? Îmi permit sa răspund: totul. Argumentul cel mai elocvent: schimbarea puterii în România – “alternanţa democratică”, nu-i aşa? – se petrece, mai nou, in afara alegerilor. Azi asistăm chiar la un soi de “puci” în care se însuşeşte putere deplină fără ca cineva dintre noi să fi legitimat democratic pe altcineva sa facă acest lucru. Mâine ni se va spune că alegerile nici nu sunt necesare. Puciul e, conform definiţiei, un act însoţit de violenţă, îmi veţi explica. Modul în care se face astăzi in România abuz de instrumentele democratice, se adjudecă instituţii, se însuşesc titluri, organizaţii sau funcţii, ori se dizolva altele incomode, este de o violenţă fără precedent. O violenta la adresa bunului simţ civic, civil sau democratic.
Nu numai lipsa de legitimitate democratică frapează ci şi joaca cu echilibrul puterilor în stat. Executivul, prin ordonanţă, modifică atribuţiile puterii judecătoreşti. Unde s-a mai pomenit ceva similar în Europa civilizată a ultimilor ani? Sunt situaţii grave care explica anumite măsuri excepţionale: de exemplu numirea lui Monti ca premier în Italia pentru a nu fi aruncata în aer Zona Euro. Aceasta pentru că predecesorul său frivol pierduse credibilitate până inclusiv în zona pieţelor iar Italia e ţara europeană de departe cea mai îndatorată. La ei a venit Monti, un profesor ilustru de economie, teoreticianul Single Market Act (al planului de relansare a Pieţei interne UE) un gânditor şi un politician dintre cei “incontestabili”, cu influenţă – fundamentată pe competenţă – până în mediile rarefiate de la vârful deciziei politice europene.
Nu avem un Monti, îmi veţi spune. Avem alte nume ilustre şi noi. Oameni buni profesional, cu moralitate constantă, bine intenţionaţi exista şi la noi. Ei nu sunt însă cooptaţi. Sau nu îi punem noi în fruntea unor mişcări alternative credibile şi serioase. Cred că fiecare dintre noi a cunoscut o dată în viaţă un astfel de om. La fel cum fiecare dintre noi împărtăşeşte părerea că suntem un popor de oameni normali. Nu suntem în majoritate hoţi, corupţi, incompetenţi, turnători, etc. Covârşitoarea majoritate a cunoscuţilor mei sau ai dumneavoastră, a rudelor noastre, a prietenilor noştri sunt persoane fără apăsări de ordin penal, fără probleme cu justiţia, fără veleităţi de a poseda imperii financiare, economice pe nedrept. Fără intenţia de a fura, ori de a încălca în vreun fel legea. Or ei sunt cei conduşi ca oile, de lupi şi asta de mai bine de 20 de ani.
Suntem necăjiţi destul, îmi veţi spune, ziua de mâine şi hrana copiilor noştri e mai importantă, mai imediată decât angajamentul civic, civil, politic. Aşa este. Insă stând pe margine va fi şi poimâine la fel de sumbru. “Clasei politice”, “elitei economice”, “puterii”, tuturor acestor „bad guys” din peisajul acesta – din nefericire, atât de evident deja – le convine. Pasivitatea noastră înseamnă că pot să deturneze justiţia, democraţia, statul de drept, drepturile noastre “ca-n brânză”. Iar complementul acesteia, mămăliga, se încăpăţânează să nu facă explozie.
Un drept care nu e apărat e aidoma unuia inexistent. Vedeţi, degeaba avem o constituţie în care puterile în stat sunt descrise ca fiind în echilibru. In care drepturile sunt garantate. Totul e strict decorativ. Am avut un preşedinte jucător. I se reproşează ca s-a jucat dincolo de Constituţie. Acum plăteşte pentru asta. Până aici să zicem că e de înţeles. Problema e că plata se administrează tot undeva dincolo de Constituţie. S-a instaurat un joc de-a Baba Oarba cu Constituţia în mână, în care noi, cei mulţi şi inerţi suntem cu ochii legaţi, iar ei, cei hrăpăreţi râd în spatele nostru şi ne fură din buzunare, trăgându-ne câte o palmă când peste ureche, când peste ochiul legat. E o soartă la care am consimţit de 20 de ani. Azi nu facem decât să culegem fructele otrăvite ale vinii noastre de a nu fi cutezat să ne oferim soluţii politice alternative.
Cercul acesta vicios desenat cu bună ştiinţă între grija zilei de mâine ca impediment al implicării noastre în viaţa cetăţii, permite perindarea la putere a aceloraşi partide post FSN-iste din ’90 încoace. In felul acesta, chiar şi atunci când nu va mai merge nimeni la vot, tot ei vor fi cei care vor continua să umple Parlamentul. Un Parlament cu membri aleşi pe liste ori în circumscripţii eligibile cu grijă atribuite pe criterii “uninominale” şi care joacă rolul de maşină de vot după cum se schimba centrul de putere: de la Iliescu şi Văcăroiu, la Năstase, la Băsescu, la Tăriceanu ori Boc cu toţi ai lor şi numai ai lor. Niciodată ai noştri, în ultimele două decenii.
E nevoie în România de o Dreaptă nouă, de o Stângă nouă, de un Centru nou. Nu mai ţine cu actualul “eşicher” sau, mai precis, maidan politic. Felicitări Dreptei care începe să se coaguleze alternativ, ar trebui să facem şi la stânga şi la centru un efort similar. Nu am fi primii care am face acest lucru. S-a petrecut cam peste tot în Estul aflat mai în faţa noastră. Indiferent de ideologie, trebuie ca, în primă fază, noi, oamenii normali si cu bune intenţii ai acestei ţări, să ne asociem şi să propunem alternative, să opunem rezistenţă în faţa “secerişurilor” de tip barbar la care suntem supuşi de toţi aceşti deturnători ai democraţiei, deturnători ai viitorului copiilor noştri şi care nu pregetă sa prospere pe spatele fiecăruia dintre noi, şi din vina noastră, de 20 de ani.
Copiii noştri ne vor acuza şi riscăm să nu mai putem repara nimic, daca şi acum, în al douăsprezecelea ceas, vom sta cu mâinile în sân. Şi vom asista pasiv cum sunt călcate în picioare legi, valori, ierarhii, demnităţi, demnitatea, de fapt, cum suntem noi călcaţi în picioare!
Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro